Cărare tăcută,
arsă de furnici în căutare de ploaie.
Numai Dragostea Tatălui Ceresc ţine pământul.
Câmpie netulburată,
Lumină de piatră,
Ţărm unde toate căile
hrănite din trupul Pământului
şovăind se opresc.
Apoi liniştit ţipăt de paseri
trepidând peste moale amiază.

S.O.S. Animal la apă


Am avut convingerea că voi muri aşa, în linişte, purtat şi înconjurat de ape străine pe nava asta construită din lemnul unor lumi disparate.Dar nu, continentul semenilor pe care prea devreme l-am părăsit continuă să danseze cu luminile și vocile lui în depărtarea nesfârșitului ocean. Noaptea, valuri zdrențuite scăpate de sub tăișul Lunii îmi aduc vești dinspre acesta și atunci, singura ființă care mă-nsoțeşte începe să mă tulbure profund, reușind pentru ceasuri întregi să-mi domine gândurile cu zbuciumul ei.

Mitologia e o ramură stufoasă a ştiinţei care se ocupă de mituri.
- Mama, mitul vine de la Dumitru?
- Nu, vine din altă parte...
- Hmm, ciudat ... gogomănia ai zis că vine de la nenea Gogu, barbologia de la nenea Barbu...
- Dragule, etimologic vorbind...
- Nu, nu vorbim elimotologic în cel mai rău caz am putea vorbi româneşte că-n italiană faci prea multe dezarcorduri!
- Hmm! Deci: miturile, dragul meu sunt un fel de poveşti pentru oameni mari pe care le citesc copii...

lui Ion Diviza

într-un pahar am pus o picătură
De cald ulei. Acesta e decorul.
învârt lichidul. Mă cred truditorul
Unei scântei stârnind în noi măsură.

Formez inele. Se învârt ca norul
Pe cer de vară, sărutând pe gură
Albastra stea născută din arsură
Precum ne-a dat-o-n veacuri Creatorul.

Joc rolul lui şi cred că mintea poate
Să reaşeze spaţiul nenăscut,
Precum uleiul le-a compus pe toate.

De câte opri trufia m-a pierdut,
M-am regăsit măruntă vietate,
Strivită-n graba celui ce-a trecut.