dragostea este doar suferinţă articulară în care nostalgia aderă târzie uneori pare un alt portret în bustrofedon decupat din context ca dintr-o toamnă efemeră
(nu mai urcau muntele uitat cerul se lăsa lung lespede neagră peste inimă)
o certitudine nu putem avea niciodată locaţia evei rămâne o traumă intercostală în condiţii minime de subzistenţă pentru mediul înconjurător ostil
(insulă din noapte şi veghe El difuz ca respiraţia îngerilor in-folio)
îţi interzic să visezi îţi interzic să-ţi aduci aminte îţi interzic să retrăieşti acea parte neînsemnată din viaţa ta înainte de dinainte
nu vreau decât să uiţi cine ai fost pe-acest pământ când ai iubit, când ai rostit un legământ şi ai murit puţin câte puţin până la ultima picătură de vin
M-au întrebat mai mulţi, pornind de la articolul de fond al lunii trecute, de ce nu scriu mai multe despre Biblie. Dacă tot ştii - au zis ei cu oarece ironie. Au fost câţiva care m-au luat şi ei la întrebări, tot ironic: şi pe asta o şt...
M-au întrebat mai mulţi, pornind de la articolul de fond al lunii trecute, de ce nu scriu mai multe despre Biblie. Dacă tot ştii - au zis ei cu oarece ironie. Au fost câţiva care m-au luat şi ei la întrebări, tot ironic: şi pe asta o ştii? De ce nu laşi tu pe cei ce se pricep să o facă...
Vibraţie sonoră, frontieră memoriei şi lunecare de leagăn, dizolvând sufletul solar dilatării... Umbre smulse din propria-mi frică. Îmi retrag apele pentru refluxul fiarelor. Ispite de-ntinderi marine leagănă clar-obscurul final. Şi-i tăcerea, în Lumină, vieţii fără de vină.
Molecule de jazz circulă libre prin venele mâinilor mele. Ele improvizeaza refrenul allegro moderato, al primaverii.
Din urmă-n, cheia fa vin degetele tale. Sufletul tau in ceata noptii ma cauta. Aleargă in arpegii desfăcute pe linia continuă a bulevardului cu trotuare negre. Claxoane necruţătoare te muşcă. Lumina farurilor iti sfasie hainele. Intr-un tarziu, ochii tai m-au prins in navod: ghemuită, speriată- intr-un colţ de partitură sub cheia sol.
De n-aş primi un trup şi-o nouă viaţă, Aş vrea să fiu un gnom suit pe stâncă, O salamandră-n flăcări, prinsă încă De-un silf vioi ce-n valuri se răsfaţă.
Mai mult ca toate-n liniştea adâncă M-aş căuta în marea de verdeaţă, O nereidă s-o privesc în faţă Pe alb ştergar luceferi cum mănâncă.
De m-ar iubi cu magica-i candoare, Am strânge-n pumni seminţele de har, Am căuta în sărutări răcoare
Şi-n posedări desăvârşit vlăstar. Aş da orice, şi clipa care moare, Să pot zidi, pentru noi doi, altar.
Comentarii