Singurul tren

Realitatea este cel mai frumos spaţiu virtual din universul fiinţei trecătoare
sunt călător clandestin în visurile tale cu destinaţia fericire
mă aşez la fereastra singurului tren: gândul-expres
o amintire

Pe peron în fiecare staţie un an flutură din batistă cad zile ore minute
săruturi de-adio şi n-am cuvinte-n secundele ce aleargă pierdute
linia vieţii este o cale ferată ruginită de amare speranţe
şi dorinţe tăcute

neincrezător-
axa de simetrie a sufletelor, tulburată de copita luminii.
in ochi: " Oglinda ...

Astazi,
culorile curcubeului
imi alunecă printre
degete.
Ciocanele inimii
transpun
pe claviatura tăcerii
Sonata Mării.

Din scoica mea sidefie,
privesc cum
invesmantate cu toga
licuriciului,
linii venite din ale mării
adâncuri
dezvăluie intr-un ritm
năucitor
misterul geometriilor.

Cerul-
unic spectator in singurătatea
deplină,
răsfrânge mesajul de taină
al luminii...
şi animă
steluţele-
mici note muzicale
sa-mi cânte psalmi
in fapt de seară.

m-am trezit cu tine pe fereastră
cu toate depărtările atîrnate de haine,
într-o neorînduială sonoră din alaltăieri

convinsă păream de lucrurile ninse,
aşezate prin sertarele memoriei

ele au încremenirea viscolului
îmi şopteşti
totul zace prin tine ca-ntr-un tablou Dali
trecutul este un copac înflorit lăsat în urmă
pe autostrada clipei

s-ar putea într-o zi
cineva din fereastră
să te îmbie cu fructe
înfiorat încă, ameţit
de gustul răvăşit al tinereţii...