lui DM, oriunde s-ar afla

Pe-un talger Luna, ea este mânia
Şi moartea dulce în desfrâu şi ură.
Tăcerea dreaptă patima mi-o fură
Adăpostind de-a pururi lăcomia.

Pe celălalt, a Soarelui arsură,
Înţelepciunea calmă, omenia
Un foc înalt urcând în cer solia
Cuvântului strivit în grea armură.

Mă lupt umil să-mi decorez pereţii
Cu limpezirea revărsată blând,
Să fiu un Crist în pragul dimineţii

Solar argint în vorba mea turnând.
Abia atunci, urcat pe crucea vieţii,
Voi răsări mereu, agonizând.

27 august 2004

m-am trezit cu tine pe fereastră
cu toate depărtările atîrnate de haine,
într-o neorînduială sonoră din alaltăieri

convinsă păream de lucrurile ninse,
aşezate prin sertarele memoriei

ele au încremenirea viscolului
îmi şopteşti
totul zace prin tine ca-ntr-un tablou Dali
trecutul este un copac înflorit lăsat în urmă
pe autostrada clipei

s-ar putea într-o zi
cineva din fereastră
să te îmbie cu fructe
înfiorat încă, ameţit
de gustul răvăşit al tinereţii...

Tu cel ce cauţi taina într-o filă
Cutreierând neistovit izvoade
Şi năzuieşti spre-ascunsele monade
Spune-mi cinstit : ascunzi sub pleoape milă?

Tu cel ce-ntinzi necercetate nade
Pe luciul apei, curgere fragilă,
Şi-ţi treci fiinţa rece şi debilă
Prin ochiul gol din veşnice năvoade

Tu ce-mblânzeşti sălbatice feline
Cu-n singur fir de iarbă din ogor
Şi vrei să strângi nădejdile ciorchine

în duhul frunţii, vag şi temător,
Răspunde-mi, frate, sincer fii cu tine
Eşti zeu de-acum sau eşti tot muritor ?