Portretul lui Viorel Gri. Lucifobia
__________________________

despre întuneric
ştie mai mult decât oricine
poate să distingă mii de nuanţe de gri
între bine şi rău
şi enumeră la fel de multe motive
pentru care se întâmplă numai tragedii

în ochii lui negri
orice obiect are multe umbre de parcă
tot atâţia sori se ridică pe firmament
şi întunecă perspectivele deodată

când iubeşte
lasă amprente de sentimente
atentate cu umbre în ecrane paralele
peste străluciri necontrolate

Sfeşnice vechi, dureri prelinse-n ceară,
Prapuri vetuşti, descoperindu-I rana,
Psaltul pleşuv bolborosind "osana !",
Lacrima pleoapei coborând amară,

Îngeri de bronz rupând din aripi pana,
Flori pământii cu umbră solitară.
Nu voi lăsa ca dâra lor sumară
Să-ţi tulbure din rostul meu icoana.

Blândeţea ta, efigie arzândă.
Aşa rămâi, sub giulgiul din coşciug.
Lumină calmă, trudnică izbândă

La carul clipei ce va fi înjug.
Se pierde timpul. Urma ta flămândă
Rămâne-n veci să pâlpâie pe rug.

21 octombrie 2005

Şi-acum, cînd te găteşti de drum
Spre locurile dragi,
Te rog ...

S-a-nfipt o spaimă grea în trup şi-n minte.
Pe tronul zilei clipa vrea s-abdice.
Agonizând sub ropot de alice,
Scuipate-n jur din ruginite flinte.

Cine-ar putea în jur să se implice,
Să-mi ocrotească trecerea fierbinte
Spre ceas surpat în zid de oseminte
Gemând etern sub şfichiuiri de bice.

Nu mai am timp de contemplări trândave.
Cuprind genunchii orelor supus,
Cerşesc iertare ornicelor grave

Şi îmbrăcat în straiul meu de mus,
Mă-ntorc târziu pe şubrezite nave,
Să prind un fulger care n-a apus.