părul meu de frunze cuminţi
descreşte incendiar în arbori
ca în oglinzi suprarealiste

frunzele din vârf cad primele
aşa cum infrasentimentele capitulează
aruncându-se naiv din înalt
peste apă, peste iarbă, peste asfalt

frunzele de (la) bază
ancorate în raţiune de stâncă
se lasă mai greu ademenite de neant
să se desprindă acum nu cutează
se împotrivesc îngheţului încă

de ce să îşi piardă ambiţiile
aruncându-se aşa devreme
pe moalele aşternut de înaintaşele lor
capotând cu zecile, sutele, miile?

Ritmuri 1

trei eunuci căutaseră să-şi dispute
o parte din gândurile aruncate
în subteranele cuvintelor decolorate.

aseară, la singurul cinematograf cochet,
devorai angoasele ciclopilor
şi ochii necuvintelor.

câteva pisici artiste hăituiau, nestingherite,
un avocat de provincie
cu gust de cerneală şi litere.

poemul iluziilor fusese răvăşit
de câteva dileme necircumscrise
care se cuibăriseră
la sânul rotund al vorbelor rostite.

Cele mai multe vederi din Vancouver prezintă zgîrie-norii din Downtown (Centru), cu părţi din Burrard Inlet (“fiord”) şi Parcul Stanley în fundal – uneori şi cu o panoramă spre North Vancouver şi lanţul muntos din spatele lui, de obicei acoperit cu zăpadă pînă târziu în vară. Totuşi, nu Downtown este cea mai frumoasă zonă a Metropolei. Vancouveriţii o ştiu, curînd află acest lucru şi turiştii.

mi-e sufletul deseori încăpere de sare
adăpostind sub foşnet oceanul
acolo sub grinzile cerului credinţa e tot ceea ce rămâne
eu am ridicat norii desculţi până la tine
doamne tu ai zidit ferestrele