Marcela este o femeie înaltă, brunetă, cu părul adunat cel mai adesea într-un coc înalt. Faptul că poartă pantofi (sau sandale) cu tocuri înalte, butucănoase, o face să pară chiar mai înaltă. Este totuşi destul de masivă pentru a nu părea slăbănoagă. Trecută de mijlocul celui de-al treilea deceniu de viaţă, vorbăreaţă, o ştiu mai ales de pe hol. Stă pe treapta de sus a scărilor, mai tot timpul cu o ţigară în mînă, cu o cană de cafea – parcă, de negolit – alături. E adeptă a cafelei „americane”, are o cafetieră cu filtru care bolboreseşte, cu intermitenţă, toată ziua.

Călător printre cuvinte 3

agheasma florilor persane
miruia coliba cerşetorului peruvian

degetele ironice plesneau carnea abstractă,
mâna se-arcuia peste un haos medieval.

cu un sceptru istovit şi mirat
loveam în predicile unor poeme abandonate.

pictorul utiliza un limbaj geometric,
un verb şchiopăta într-o zi de marţi.

idei oranj şi gri, cuvinte înţelepte,
în Marea Nordului sirene, cioplesc nume alcaline.

lacrimi în cercuri, laptele din ţâţe,
corăbii convalescente , contemplă guri rotunde.

Sub osii ruginite plânge şina
Înşerpuind zădărnicită seara.
Mai lăcrimează din neoane gara
Tânjind să dea pe-nsingurare vina.

Mi s-a lipit de tălpi încinse vara.
Visez răcoarea grotelor din mina
În care-ascund înverşunat hodina
Zvârlind pe trenul obosit ocara.

Pare frumos ! Imagini, poezie,
Stol de cuvinte rătăcit pe ram.
Măi Adrian, ce tristă nebunie

Într-un vagon slinos târziu mai am.
Închid un gând zăbavnic pe hârtie
Şi mi-a fugit sonetul sterp pe geam.

25 mai 2005

As putea să vă spun că o cunosc
că am vazut-o prin geamul şters de ploaie[[wysiwyg_imageupload:298:height=246,width=329]]
chipul pierdut în aşteptări
gura închisă peste mirări

aş putea să vă spun că o cunosc
după culoarea şalului
cum duce mâna la ochi
să se uite în soare
după cum părăseşte odaia
şi intră în visele rânduite frumos la fereastră
un pom lângă umărul gol
în care fructele se îngrămădesc
să se coacă

după sprâncenele suspendate