părul meu de frunze cuminţi
descreşte incendiar în arbori
ca în oglinzi suprarealiste

frunzele din vârf cad primele
aşa cum infrasentimentele capitulează
aruncându-se naiv din înalt
peste apă, peste iarbă, peste asfalt

frunzele de (la) bază
ancorate în raţiune de stâncă
se lasă mai greu ademenite de neant
să se desprindă acum nu cutează
se împotrivesc îngheţului încă

de ce să îşi piardă ambiţiile
aruncându-se aşa devreme
pe moalele aşternut de înaintaşele lor
capotând cu zecile, sutele, miile?

Cântecul fără de nume

Întoarce-mi cântecul fără de nume
ăla vechi cules
din vise de şarpe
pentru dragostea mea.
Se scutură florile în ceaţă
- mărturie a unui timp
iertat de îngeri.
Misterul nu se mai risipeşte
ca pe vremuri în întrebări
se logodeşte spre nord
cu o rudă divină.
Pentru tine am oprit cuvintele
să doarmă,
le-am trezit de dimineaţă
răstignindu-le de prisos prin lume
ca să înţelegi că tristeţile uneori
bat ca nişte clopote izbite de ger.

Gravitaţie

Ţipau păsările fără glas,
căutându-şi cântecele
pierdute în văzduhul de lumină,
risipite în cuiburile din nouri
Furtuna le-a răpit graiurile,
izbindu-le
de cerul,
de marea
şi de pământul
înghiţite de seninul
orbitor
şi uimitor;
le intuiam ciripitul,
gravitaţia sorbea înfinitul

Sălbatică nălucă-i aminirea
Acelor clipe flămânzind prin vreme
Şi ţintuite-n trupul care geme,
Târât prin gări, să-şi vândă putrezirea.

Ce am făcut să mă dezbar de creme
Mânjind cu spaime gestul şi privirea ?
Ce am rostit ca să ascund uimirea
Rămasă-n joc de false teoreme ?

Încă mai trec printre zidiri străine.
Pe străzi murdare visul cade mut.
Din zeci de taine una mă reţine

La umbra ei cu zbor necunoscut :
Cum să înving în lupta mea cu mine,
Cum să-ntremez picioarele-mi de lut ?

2 noiembrie 2004