Les jours qui passent

s’alignent les unes après les autres,

pareil aux wagons d’un train.

Et comme ceux-là,

quelques uns

sont pleins,

d’autres

vides.

Toujours le vide est triste et désolant.

sufletul unui bărbat este la început o hartă
cu oraşe mici luminoase în care
fetiţe cu cozi împletite sar şotronul
ca nişte fluturi mici de catifea galbenă
departe de zbuciumul lumii
în urmele bleu ciel ale ploii
ele sunt închise apoi în blocuri de desen
sau maculatoare cu hârtie proastă
ca şi cum ar călători pe veci prin tulpina vreunui arbore
ale cărui inele vor număra într-o zi moartea

,,melc, melc, codobelc - scoate coarne boureşti
şi te du la baltă, şi bea apă caldă"

Sfâşiat între două ceruri

era într-o zi de marţi cu degete galbene ca de ceară cu
ceţuri vâscoase devorând oraşul şi oamenii în
casa scărilor vaginul tău trosnea inimitabil pe ritmuri
vechi de hip-hop

iar tu femeie cu sâni de-ntuneric chicoteai înfundat în
amiaza vernală acompaniată de scârţâitul
uşii stricate a liftului oprit de decenii
la subsol

ştiu doar că dintr-odată m-au înconjurat toate armiile iernii un
corb mi-a adus apă în plisc să-ţi sorb
uitarea şi l-am strivit înciudat de
tâmplă

Ai grijă, să stropeşti
din când in când
petalele de trandafir
uscate
cu lacrimile transparente
ale durerii !
Iubiri strivite
de indoială,
zbârcite de singurătate
sfideaza gerul.
Poartă-n suflet povara
zilelor insorite
la malul mării
şi suspină
după desfrâul exuberant
al tinereţii.
Mari catedrale sufleteşti
cutremurate de emoţii
tânjesc acum
stinghere
o cupă de tandreţe.