Uşa,

care trebuie deschisă,
unii mereu o închid,
vin alţii după ei şi deschid.

Uşa,

duce spre câmpia
care se termină în zare
cu muntele cel mare.

Uşa,

prin care zăpada năvăleşte
si lângă sobă odihneşte.

Uşa,

unii mereu o închid
vin alţii după ei şi deschid.

Uşa,

care dă spre mare,
vin pescăruşi, se rotesc,
povestesc
despre vânt, furtuni,
peştii răpiţi,
despre plasele de pescari,
pânzele întinse de marinari.

Uşa,

Vad o aura intunecata
la mijloc de seara
in unghiul cunoscut
numai de mine.
Am cazut in capcana
dintre ani.
Viata-mi este mai scurta decat pare,
reversul se abate de la aceasta tema
imi refuza timpului
o secunda.
Nimeni nu ma asteapta-n fata crucii
nu am decat o usa deschisa
pe jumatate,
i-am pierdut cheia
alaltaieri cand nu stiam nimic
despre tine
moarte fara numar la pantofi.

De dincolo doica-mi cântase în leagăn
că am să vestesc mai spre seară o teamă,
o frică verticală pătată de cuvinte,
o mână spoită cu sânge
din care creşte firul apelor tulburi.
Am să mă ascund ca un gol
- am spus -
din lipsă de multă culoare,
am să sap un munte
desenând convoaie de litere stilizate
într-o cutie cu glasuri.
Poate şi o pădure să însufleţesc
care-şi usucă puterile spre toamnă
- această artistă a aşteptărilor mele-
la picioarele căreia m-am înrudit
cu tăcerea,

ARENĂ

Ridic în văzduh degetul meu ascuţit
Ca o inscripţie frigiană

Ziua de ieri încolăcită pe primele bănci
Şi-a înălţat şi ea ţeasta argintie

"Cine e cel ce vrea să ucidă?"
"Soarele, îngropat până la gât în amiezi"

Numai fiara cea trează în trupul ei sigur
Aruncă în mine cu valuri de vin.