Tybalt Popescu era, de când se ştia, director...
N-ar fi conceput niciodată să fie altceva. Terminase o facultate inginerească, nu contează ce anume. Fusese, printre altele, directorul unei firme de comerţ, apoi al unui abator de păsări, managerul unei firme de transport de tip "maxi-taxi", iar acum, şef al unei firme de informatică.
Habar nu avea ce produce acea firmă, dar în fiecare zi era prezent în sala mare, compartimentată cu panouri de rigips, în care lucrau câţiva programatori tineri.

îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide.

în pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă

Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.

18 ianuarie 2005

Plutim iar cu lacrimi sărate
spre ceruri odată visate.
Corăbii se-ndreaptă spre mal
purtând parfum de santal.

Epave ce-au fost inimi triste
ascunse în ametiste
miros a toamnă şi rouă,
a culoare de luna prea nouă.

Cuvinte ce lumea îmbată,
gesturi cu vocea schimbată,
mirări că lumina mai moare,
şoptind aşteptate în zare...

Dureri în carne închise,
şi zvonuri de paradise...
Viori ce răsună în noapte,
o-ntrebare ce ţine de şapte...

  „Mi-e viaţa un „somn” din care mă trezesc strigând …
          la luna ce-şi arată colţii” (valentina becart)

Tu eşti…
fâşia „pătimaşă” de pământ
pe care – rând după rând
ca un joc nefiresc
seminţele discordiei …
sub soarele blând… încolţesc