Voi...
ce ştiţi să opriţi
căderea clipei
în cupa gândului
deschis ca o floare de mai...
nu vă fie teamă
de rătăcirea
prin labirintul singurătăţii...

Voi sunteţi măsura
sublimei cutezanţe
şi mărturia " a toate" -
voi...
ce năzuiţi a săpa fântâni
spre a găsi izvorul
celei mai pure
creaţii...

Voi...
ce ştiţi a smulge
stâncii
aurul cuvintelor...
cuvinte ce şi-au ascuns în adâncuri
cu teamă... strălucirea...
luaţi aminte la călăuze
ce vă surâd
cu chip de înger...

tatăl prietenei mele
apare în versurile ei ca un înger dezorientat
sângerând patern din aripa înjunghiată
a murit în aceeaşi primăvară ca şi tata

eu nu cred că îngerii au aripi
asta este o invenţie jalnică a mileniilor trecute
dar dacă există, atunci
nu pot fi decât călători quantici
între lumi paralele

cu îngerii se poate comunica prin semne
sau prin sunete
ei recepţionează unde şi împărtăşesc cu noi
fragmente de infern metafizic

Prunc zâmbind în somn

o lacrimă de sticlă prin iris trece-n jos
strivesc sub talpă viaţa şi sângele mi-l calc
cad pe pământ luceferi din cerul mat, lăptos
ca nişte lămpi de aur în drum spre catafalc

dorm sfinţi de-a curmezişul în pat de rugăciuni
prin neatinse locuri credeau că mai există
putinţa de a spune că pe pământ, minuni
se fac, dar că lumina, în noi, răsare tristă

uriașului meu MR55

voi nu v-aţi petrecut cu mine nopţile pe aceste înălţimi

şi din spinarea acestui uriaş de fier n-aţi privit,

cu mândria celui ce n-are ce pierde,

 spre bolta de stele

n-aţi dormit în braţele lui protejaţi de întuneric

şi nu v-aţi trezit la kilometri distanţă de casă

cu spaima unei zile noi

tensiunea din osatura lui voi n-aţi simţit-o

şi n-aţi văzut nici aburul ridicându-se în zori din carnea sa

fără efort,