Ai stat în mansarda timpului meu,
la casa unde împrejmuiau gardul conifere şi foioase
şi miroseau fragii roşii dându-ţi reverie.
Acolo tu ai gravat melancolia,
i-ai dat cel mai frumos pământ în a ei sculptură.
Miroseau cuvinte a floare de câmpie.
Gustai tăcut la masă praline şi nuci
şi beai o cană din izvor apropiat.
Te-am auzit foşnind în noapte lungă
pe scaunul unde ai stat, de insomnie, treaz.
Vântul trecea izbindu-se de casă,
geam ai deschis
să-l poţi lua în palma ta.
Unde se înnnălţau Zorele în funie groasă.
Comentarii