îţi voi zice în cât mai puţine păsări posibil
cât de negru e cerul spre care privesc
îţi voi zice cum îmi trece-amintirea prin faţă
ca o pisică neagră şi scuip
şi fac trei paşi înapoi
îţi voi zice cum se deposedează iubirea de arme
şi cum veşnicia este doar o afacere cu fântâni
în care se spală banii murdari
îţi voi zice cum a intrat un fir de nisip
în ochii timpului şi cum a lăcrimat pe ascuns
îţi voi zice cum cei mai buni prieteni
vin în vizită cel mai puţin
îţi voi zice cum prin subteranele minţii

Călător printre cuvinte 2

oceanul, în trei părţi se despicase
să ude mărul necopt
din palma mea stângă.

veninul mlaştinilor se hrănea
din mişcarea piciorului meu drept.

între cele două lacrimi mirate
se surpase respiraţia lutului alb.

mâinile săpaseră în grote
să mai caute ochii verzi ai smaraldului.

sângele lavei se cuibărea
în poala unui cuvânt articulat.

aruncam jar în adâncul irisului
şi respiram tinereţea dimineţilor contemplate.

Vericule, vericule, tare mi-a fost dor de chipul tau străfulgerat de lumina bunătăţii şi blândeţii !
Deşi peste creştetele nostre au trecut valuri,
valuri de vremuri,
te simt aici lângă mine, cu fruntea sprijinită pe genunchi
urmărind :
gesturile pline de compasiune ale mamei
când işi scalda copilul ;
bucuria juvenilă a Saftei, in mijlocul florilor ;
pe Mos Niculaie Cobzarul meditand la zădărnicia vieţii.