Să ţi se-aprindă-n fruntea albă steaua,
Mărgeanul pe-a ta gură să trăiască,
Un fulg aprins sub pleoapă să se nască,
Să-ţi coasă taina răbdător mantaua

Iarba tăcută roua s-o vestească,
Şi să-ţi trimită zborul alb bezeaua,
Un nor ucis să-şi verse-n sânge neaua
Şi biciul poftei blând să te lovească

Un înger trist să-ţi fie ca un frate,
Să te cuprindă crinul în beţii
Vărsând licori de patimi vindecate,

Profesorul

încă o toamnă intoxicată cu monoxid de carbon
în afara oricărui pericol
doar timpul rămâne punctul forte din chirurgia plastică
happy meal peste costurile iernii care vine

(o să zidesc scâncetul frigului
când ne vor fi fost uitate umbrele)

cel mai greu examen în medicina de urgenţă
este îmblânzirea scorpiei
după incendii explozii atentate
literele albe refugiate la groapa de gunoi ecologică
şi pruncuciderea

(plânse de nori prin cetate
moartea ne leagănă funii de ploi)

fum de tămâie...

cucul iscodeşte în drumul caravanelor
arderi de tot,
puse pe altarele timpului

smoala curge din ugerele pământului-
turnul-
între obezile apusului,
se clatină.

ploaia
dijmuieşte
plânsul

***aoleu, ce ploaie vine de la Cluj!***

arcul Săgetătorului
întors spre
tufele de levănţică-purifică
presimţirile.

ulcica Vărsătorului-
scuturată
între mirări, care gonesc spre veşnicie
şi
rânjetul înfometat al liliecilor,
răstoarnă coşmarurile într-un crepuscul.