Vorbeşte Doamne, clipele se scurg
Şi cerul parcă-i mai sărac de stele,
Par zilele adeseori ...

a zburat dintre noi o pasăre fără nume

din pieptul meu s-a deschis ca un stindard de sânge

doar eu am văzut-o la amiază

printre semne

cu aripi cioplite în piatră amară

s-a ridicat din carne

până când zadarnic te-am strigat

să-mi fii trup şi suflet

muntele îşi leapădă umbra

crevasă tăiată sub cer

pe inima deşertului

chip de întuneric şi spaimă

va fi să-ţi fie

cel ce poartă

uitarea zidită

penumbrei.

Să încercăm să creăm

pământul
din lutul amestecat cu suspinele
generaţiilor apuse,

apele
din lacrimi,

lumina
din sclipirea de diamant
a zâmbetelor,

aerul
din puritatea lunii
răsfrânta în ochii iubitului,

timpul
adunând distanţa
dintre ieri şi mâine...

Să încercăm să creăm

gândul
din tresărirea frunzelor în zori,

mângâierile
din adierea vântului abia născut
din foşnetul mătăsii,

sărutul
din încleştarea mării
cu pământul,

depărtările se-ncleştau
pe marginea nedefinită a norilor
de fiecare dată simţeam, iubite
iernile reginei de sticlă
ghemuite pe ţărmuri
precum fiarele-nsetate
lichefiate prin nisipuri
ca murmur de pietre
vremelnic întoarse spre cer

cum freamătă spre adâncuri
epave-mpletite-n
carnea marelui catarg
prin clipele vechi
ce se sparg
aduceri-amare-aminte

...va fi fost să pleci peste alte mări, iubite
prin locuri dureros viscolite
de iarna crescută-ntre noi
fără cuvinte.