Mă biciuiesc secundele cu ură,
Se-nfig în carnea mea, să nu o-mpartă.
Le simt suflarea rece şi deşartă
În trupul meu, pe cuget, pe figură.

Secunde iuţi spre un deşert mă poartă.
Încerc să scap de-a spaimelor arsură,
Să-nlătur palma ce îmi stă pe gură,
Iar clipa grea să cadă-n cuget, moartă.

Izbit de haita orelor, setoasă,
În gândul meu firav aripi anin
Şi lupt să prind a timpului grimasă.

Dar e doar rest dintr-un grotesc festin.
Cu pofta mea, mereu nesăţioasă,
Mă lupt să-nving într-un amurg deplin.

îngerii sunt altruişti
sar în ajutor trecând prin ziduri
fără să le dărâme

empatici
suferă lângă noi din toată inima
şi nu sângerează

muţi şi uituci
îi cauţi la telefon, le trimţi email
nu răspund niciodată

merg pe ape
bătând din aripile înecaţilor
fără să le usuce

calcă pe jăratec
dar sub tălpile lor nu ard
notele noastre de plată

încă nu s-a aflat
cum de se menţin drepţi
fără coloană vertebrală

Mi-am îngropat sentimentele
La umbra unui nuc...

MOŞTENIRE

Margaretei, fetiţa de dincolo

Perna mea
Are urechile mari, revărsate pe umeri
Genele coboară spre tâmple
Ca două picături de parfum
Ieri era albă
Azi e pătată cu ceară şi scrum

Perna mea
E speriată de-un singur coşmar
C-o să ajungă într-o zi
Pe un pat de spital
De-aceea o las moştenire oricui
De sus pare altfel, sfătoasă şi blândă
Ca o raţă cu pui

Iertare îţi cer (de-ai ajuns şi-ai citit)
Că azi m-ai strigat şi nu
M-am trezit.