Texte Noi din Cenaclul Literar

Michael Ondaatje - În pielea unui leu
Edward Scott Fitzgerald - I.O.U*
Gusturile lui Fernando Pessoa
treceri cu gândul
Odilon Redon

Texte din Cenaclul Literar

acum, ce-am scris îmi este ca o destrăbălare

Submitted by on

aş vrea să cred dar totul lipsit de sens îmi pare
şi orice pas sau vorbă cădere e-n ispită
cerneala-mi e uscată, hârtia-ngălbenită
acum, ce-am scris îmi este ca o destrăbălare

de parcă la o nuntă mireasa desgătită
se-mbată cu nuntaşii spărgând vulgar pahare
iar faţa ei curată şi tânără de floare
s-ar preschimba-ntr-o mască urât îmbătrânită

din lucrurile care-mi părură fascinante
cum eu le ridicasem întruna la putere
azi nu mai am nimica... tablou-i aşa şters

Cenaclu Literar: 

Solomon

Submitted by on

-Preamărite Solomon, trezeşte-te şi porunceşte
acestor minţi pătrunzătoare
să se roage:
de langă tronul slavei lui Dumnezeu
sa vină
şi duh de cuminţenie să ne cuprindă!
-Cine?
-Cum cine, prealuminate inţelept?
Frumoasa-
a cărei strălucire semeţul timp n-o poate altera,
neinfricată in fata răutăţii
şi
născătoare a iubirii.

Cinstite rege, indură-te,
INTELEPCIUNEA roagă
să poposească şi la casa noastră!

Cenaclu Literar: 

Coliba dragostei părăsite

Submitted by on

Totul era gol  la casa părăsită.
Nu mai exista faţa de masă, nici perdea
ascunzând de afară vreun chip de fiară venită din pădure.
Pe masă ceşti nu abureau.
Podele aveau vopseaua scrijelită,
de parcă animale sălbatice trecuseră pe aici cu unghii ascuţite.
Nu exista preş pe care să calci,
nici vreun pat pe care să stai.
Atârna de un perete o pătură de lână mâncată de molii.

Cenaclu Literar: 

privind printre gardul visării

Submitted by on

... de la tine iau răsărituri de nopţi  
în sclipirea tăcerii  
cînd cai de probabil  
devorator de simplu  
ne pasc  
de la tine continuu  
vin zvonuri de drum  
ce colţul îşi frînge în arbori  
atîrnarea-ţi-aş de gît adevăruri  
ce din toate părţile  
îmi apără pumnii  
pînă mă clatin de somn  

Cenaclu Literar: 

Autoportret cu ochii închişi

Submitted by on

odată cu oamenii mor şi ideile măreţe
moare şi gloria lumii
vanitatea rămâne o zdreanţă
cu care orbii se şterg de lacrimi

ce fericit sunt când vine o poezie
aşa ca un înger ce-şi caută aripile
printre cuvintele mele

aşa ca o doamnă tăcută şi frumoasă
iubindu-mă departe de ochii lumii

aşa ca între două vieţi ca între două
pete de sânge ca între două şoapte
ca între două vise

aşa ca într-un autoportret
cu ochii închişi

Cenaclu Literar: