lui Carmen

Ascunsă sub clic
semnată Y
prietena mea cu capul în jos
sau tălpile spre lună

trup de praştie
ochindu-mi asemănările
şi găsindu-le
prietena mea Y

eşti blondă...

ba nu

eşti frumoasă...
ba nu
eşti ştiutoare
ba da...
îţi citesc ochii

în litere
mă înveţi România

rătăcită-n Balcanii

atlasului de pe rafturile

Aceiaşi ochi albaştri de metil

Dragă tată,
Eu ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii au ochii albaştri
Şi mai ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii sunt sihaştri
Şi plâng laolaltă.

Dintre toţi sfinţii îl iubesc pe ultimul
Care se va aprinde pe cer.
Îl voi privi cu aceiaşi ochi albaştri şi-o să zbier
Tatăăă!
De ce nu mi-ai spus niciodată
Că ai fost şi-ai rămas atât de stingher?
De ce nu mi-ai spus că viaţa este atât de neînsemnată
Fără cei sfinţi,
Fără părinţi?

avem aceeaşi umbră-nflorită-n coapse
ca o mângâiere plânsă-nvechită
prin iarba lascivă cosită
proaspăt la amiază

mi-e umbra de-orizont-mpletită
zvâcnire de-albastru
rotundă şi trează

jumate din umbră-mi începe cu altceva
solstiţiu naufragiat printre pleoape
răscolitor contur de migdal
heraldic exod de opal
rombos lichid pe colţul de noapte...

aceeaşi umbră-nrourată-n gând
deschide foşnetul
cărnii flămând
mai tandru-nflorită
cu încă o noapte...

Am fost iar în pădurea de mesteceni:
Ţi-am citit visele încrustate...